Un vis de aproape jumătate de veac, s-a împlinit de curând, în luna aprilie a acestui an. Am ajuns în Ţara Sfântă, Pământul făgăduinţei, Canaanul, numele străvechi, biblic al Palestinei, pe teritoriul Israelului de astăzi şi al Egiptului de răsărit (Peninsula Sinai ocupată de Israel în 1967 de la Egipt în urma „războiului de 6 zile” şi eliberată în 1982). Israelul este locul de convergenţă al celor trei religii, creştină, musulmană şi mozaică. Acolo ne-am întâlnit cu mărturiile începutului creştinismului. Am călcat cu sfială pe locurile şi drumurile Mântuitorului Iisus: Nazaret şi Betleem, Ierusalim, Marea Galileei (Lacul Tiberiadei) şi Marea Moartă, la Capernaum şi Magdala, locul primelor minuni făcute de Iisus (transformarea apei în vin şi hrănirea mulţimilor cu doi peşti şi cinci pâini) şi pe Muntele Schimbării la Faţă Tabor, locuri care afirmau originea divină a celui care a zguduit din temelii societatea decăzută a Iudeei şi mai apoi a lumii întregi, fondând cea mai răspândită şi puternică religie a lumii. La baza colinei Tabor am văzut locul numit Armaghedon, unde se zice că va avea loc bătălia finală a naţiunilor, care va precede sfârşitul lumii.

Din telefericul care ne-a urcat la Quarantania, locul unde Mântuitorul a postit 40 zile, fiind mai presus de cele trei mari ispite, am admirat ruinele celui mai vechi oraş antic – Ierihon, cu o vechime de 10 000 iar după unii de 12 000 ani, în câmpia Iordanului cucerit de Iosua-Navi înainte de a ajunge în Ţara Canaanului („Pământul făgăduinţei”); aici l-a vindecat Iisus pe orbul Bartimeu. De sus am admirat grădini irigate, plantaţii mănoase, dovada performanţelor umane în plin deşert. Eram aproape de Iordan, şi de locul unde Sfântul Ioan l-a botezat pe Iisus.

La Tel Aviv („Dealul primăverii”) am aterizat şi tot de acolo am plecat; e capitata unei ţări cu aproape de 7 milioane de locuitori dar în oraşul Haifa, tot la Marea Mediterană e păcat să pierzi peisajul grădinilor Bahai, amenajate pe Muntele Carmel, dispuse în pantă cu deschidere spre mare. Ele impresionează prin terase, flori şi arbuşti de un rafinament ce rivalizează cu cele mai celebre grădini ale lumii. Îşi trag numele de la persanul Bahai şi grupul său religios de sorginte musulmană care în sec. al XIX-lea propaga ideea unificării lumii, religie cu circa 6 milioane de adepţi. În Israel circulă o glumă după care „Ierusalimul, fortăreaţa religiilor se roagă, Tel Avivul se distrează iar Haifa, principalul oraş industrial şi portuar munceşte.”

În Ierusalim, oraş al cărui nume s-ar traduce prin „Pace Vouă” sau „Oraşul păcii” am parcurs panta lină a Drumului  Crucii („Via Dolorosa”), un drum lung de circa 2 km străbătut de Iisus care şi-a dus crucea până pe Golgota („Muntele Căpăţânii”). Am văzut Muntele răstignirii şi Mormântul Sfânt iar în altă parte şi Mormântul Maicii Domnului. Peste toate aceste locuri şi încă peste multe altele au fost ridicate în secole şi milenii impunătoare bisericii, pline azi de lume, zi şi noapte, din toate colţurile lumii, de toate rasele şi credinţele. Am fost pe Muntele Măslinilor în Grădina Ghetsemani unde Iisus s-a rugat în noaptea dinaintea arestării sale şi unde se află cele două biserici una ortodoxă şi una catolică (Biserica Naţiunilor) ambele de o rară frumuseţe. Am fost pe Muntele Eleon, locul de unde Mântuitorul s-a înălţat la ceruri. Desigur, despre fiecare aceste locuri sfinte pentru noi s-ar cuveni să scriem câte un episod într-un lung serial; au făcut-o mulţi alţii dar câteva date esenţiale din acest pelerinaj dens în care printr-o admirabilă organizare de către  Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor (preot consilier Axinte Cătălin, preot diacon Hriţcan Gheorghiţă Gelu) Bisericii Naşterea Maicii Domnului din Suceava (preot paroh Viorel Vârlan) şi o disciplină acceptată ab initio, toţi cei 27 pelerini, cei mai mulţi din Suceava  au realizat foarte mult într-un timp foarte scurt, de numai 8 zile.

Acolo ne-am apropiat de acceptarea şi înţelegerea „misterului luminii divine, imaterială” ce apare pentru câteva zeci de secunde de Sf. Paşte şi care într-un an a despicat o coloană de granit a porţii de intrare la Mormântul Sfânt, ceea ce exprimă prezenţa continuă a divinităţii.

Acolo am aflat cât de mult a făcut Împărăteasa Elena pentru recuperarea Crucii pe care a fost ţintuit Iisus şi desigur pentru răspândirea creştinismului prin construirea unor biserici. Fiul ei, Constantiun cel Mare, împăratul Bizanţului, în anul 313 a autorizat libera practică a creştinismului în Imperiul Roman, mutând capitala în Bizanţ, devenit de atunci  până în 1453, oraşul Constantinopol. Parcurgând aceste locuri nu mai pui la îndoială existenţa Spiritului divin şi nemuritor şi nici forţa supremă, cosmică, diriguitoare denumită în multe feluri la diferite popoare şi credinţe. Aprofundarea începuturilor şi răspândirii creştinismului în lume facilitează înţelegerea şi a altor mistere, indiene, chineze ori tibetane spre care s-au tot îndreptat oameni luminaţi şi de la noi Eliade şi Eminescu, Coşbuc şi Brâncuşi.

Peste tot în Israel şi Sinai aşa cum la noi dominantă este culoarea verde a naturii luxuriante, acolo e doar pietriş, bolovănişul munţilor şi deşertul, mai ales în Sinai şi doar din loc în loc câte o mică oază verde creată de oamenii care „au importat” pământ negru, fertil pe care l-au udat şi l-au plantat „perfuzându-l” cu grijă şi respect pentru apă, la fel cum se procedează în serviciile spitaliceşti de reanimare. Foarte rar apar aşezări răzleţe, corturi sărace ale beduinilor ceea ce exprimă viaţa aspră a deşertului lipsit de resurse. Pentru fertilizarea unor zone aride s-a adus pământ şi din România timpurilor de tristă amintire a primelor lucrări la Canalul Dunăre-Marea Neagră prin anii ’50 ai secolului trecut, mormântul comun pentru cei mai buni dintre români. În pofida acestor condiţii naturale vitrege, Israelul exportă produse alimentare. Impresionantă a fost vizita la cele două mănăstiri din pustiu, una adăpostind moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de loc din Crăiniceni lângă Rădăuţi Prut, iar cealaltă, Mănăstirea Sf. Sava veche de cca 1500 ani.

Stranie ne apare azi intenţia evreilor de a se disculpa în faţa istoriei pentru vina de a-l fi condamnat la moarte pe Iisus. În 1931 neamul evreiesc a revizuit procesul lui Iisus Hristos găsind că acesta a fost nevinovat, vinovaţii fiind în schimb cei care l-au condamnat fără milă la moarte ca dealtfel şi justiţia romană în baza căreia s-a executat nedreapta sentinţă („Revizuirea procesului lui Iisus Hristos, în Nemurire, adevăr, amăgire” p.140 de Dr. Gheorghe Neagoe. Ed. Sitech. Craiova, 2006). Mari jurişti şi legislatori evrei au judecat „cazul”. Preşedinte al tribunalului era dr. Veidelsel care a dat cuvântul acuzării: dr. Blaudeisler care prezintă sinteza celor 1000 pagini ale actului de acuzare. A urmat cuvântul apărării reprezentată de avocatul dr. Reichswer care timp de 5 ore a demonstrat nevinovăţia lui Iisus. Pilat, guvernatorul roman al provinciei Iudee a spus la rându-i că nu-i găseşte vreo vină lui Iisus, dar pentru că acuzatorii au ameninţat că-l vor pârî pe Pilat împăratului Tiberiu, Cezarul de la Roma acesta l-a predat pe acuzatul nevinovat acuzatorilor evrei. Juraţii s-au retras şi au deliberat: 4 voturi pentru şi un vot contra; Iisus din Nazaret a fost achitat. Trista rătăcire a pedepsirii sale a adus pedeapsa divină asupra rasei ebraice până se va elibera de acea vină.

Popasul la Marea Moartă, într-una din rarele oaze luxuriante pe acest lac în care se varsă râul Iordan lung de peste 200 km, venind din Liban prin lacul Tiberiadei (Marea Galileei) din care se alimentează cu apă dulce Israelul şi Iordania, este o curiozitate a locului.

Marea Moartă te invită la o baie în apa în care nu te poţi îneca. Iordanul (Yardenit) face hotarul între Israel şi Iordania iar Marea Moartă, situată la 394-420 m sub nivelul oceanului planetar, cu cea mai mare salinitate (340g sare/litru apă) a fost un prilej de rememorare a istoriei şi religiei dar şi a biologiei pentru că Marea Moartă nu e chiar moartă; în apele ei trăieşte o algă verde unicelulară şi trei specii de fungi din care una, necunoscută până azi nu poate supravieţui în absenţa sării. În apropiere au fost descoperite întâmplător între anii 1946-1956 în nişte grote, celebrele „Manuscrise de la Marea Moartă”, în număr de cca 500, scrise de esenieni, o sectă ebraică ce propovăduia comunitatea bunurilor şi hrana în comun, condamnând sacrificiile religioase şi căsătoria; au trăit în apropierea M. Moarte în sec. II-I î.Hr. şi au lăsat scrieri biblice şi nebiblice depozitate în grotele de la Kumran, descoperite întâmplător de un păstor dar remarcate şi cumpărate de un evreu care a intuit valoarea lor şi a cărui domeniu ne-a fost arătat în Betleem. Pe ţărmul sudic al M. Moarte, în Palestina antică, se află ruinele oraşelor Sodoma (azi Sedom) şi Gomora, asupra cărora s-a îndreptat mânia divină pedepsindu-le cu foc ceresc pentru decăderea morală a locuitorilor; oraşele se află azi sub apele M. Moarte. Azi în zona de sud a mării se află bazine de evaporare a apelor foarte sărate pentru a obţine sarea care e transportată alături în fabrici de prelucrare industrială.

     Drumul nostru a continuat spre sud prin Deşertul Neghev, pe malul Mării Roşii dispusă între Africa şi Arabia, cu o suprafaţă de aproape 500 mii km p.; această expansiune a Oceanului Indian îşi trage numele de la predominanţa coralilor roşii. Popasul de la Eilat ne-a permis să vizităm cel mai fascinant acvariu, cu două hemisfere, una la suprafaţa apei şi alta, simetrică sub apă, în ambele putând admira inimaginabila floră şi faună marină, neasemuit de diversă, de la coralii multicolori până la rechini. Ne aflam deja în Egipt şi ne îndreptam spre Mănăstirea Sf. Ecaterina, unul din cele mai vechi aşezăminte bisericeşti creştine, iniţiat de Elena, mama împăratului Constantin cel Mare în 330. A fost construită pe locul unde Moise a aflat „Rugul aprins, mănăstirea devenind fortăreaţa care este astăzi,  în anul 530 prin grija împăratul bizantin Iustinian. Are bogate colecţii de icoane, manuscrise şi moaştele Sf. Ecaterina. Alături, este „Muntele lui Moise” în vârful căruia Dumnezeu a dat proorocului Moise, conducător şi legislator al evreilor în secolul XIII î.Hr., decalogul, tablele legii sau cele 10 porunci.

Desigur nu poţi să nu remarci intricarea doctrinelor celor trei mari religii monoteiste care însă nu izbutesc extinderea binelui în detrimentul gândului rău şi a tendinţei de afirmare a orgoliilor devastatoare, politice şi economice care au adus „Planeta Pandora” pe care suntem doar „pasageri de o clipă” la neputinţa de a rezolva multiplele crize, asistând şi suportând aproape neputincioşi, ieşirea în lume din mitica „cutie a Pandorei” a tuturor relelor. Omenirea e la mare răspântie; s-a ajuns aproape de masa critică a contradicţiilor civilizaţiei pe care tot noi am edificat-o în câteva mii de ani ai acestui ciclu.

Salvarea noastră poate să fie numai în apropiere de adevărul divin revelat şi prin participarea fiinţială a fiecăruia dintre noi.

Dr. Ioan Ieţcu